Wednesday, 14 September 2011

Iulia 25 iulie 2004

Un punct în Univers

Un punct în Univers. Un punct pe o linie a infinitului. Încetul cu încetul se transformă: se măreşte, începe să strălucească, devine lumină. Hipnotizat parcă, te îndrepţi cu paşi rari şi nesiguri, dar cu certitudine către acest punct care te cheamă parcă, te ademeneşte. Orice fibră a fiinţei tale se opune anunţată fiind de un presentiment izvorât din neant. Şi totuşi ştii că este lucrul pe care l-ai aşteptat toată viaţa. Scopul existenţei tale. Te îndrepţi cu sfială spre el şi-l vezi făcându-ţi semn cu mâna. Ştii că te îndrepţi spre pierzanie şi nu poţi să eviţi drumul, să-ţi convingi paşii să îşi schimbe direcţia. Te apropii, ştii că nu mai ai nici o alternativă şi te îndrepţi cu hotărâre spre acel Punct, care te mângâie ca o rază de soare. În cele din urmă întinzi mâna şi îl atingi. O euforie nemăsurată te cuprinde şi simţi că în acel moment TRÃIEŞTI. Sentimentul se prelungeşte şi ţi se pare că ai trait un veac într-o clipă. Ai vrea să continue la nesfârşit…dar totul se încheie mult prea brusc. Punctul se stinge, iar tu rămâi singură, cu tristeţe în inimă. Nu ştii ce a fost, cum a început, cum s-a sfârşit. Simţi că ai trăit…şi ai murit. Nimic nu mai are sens. Totul s-a sfârşit. Rămâi un nume pe o foaie de hârtie. Un mort în viaţă…ca atâţia alţii. Nimic special, nimic nou, doar mecanismul locomotor. Din când în când un sentiment mai zvâcneşte în tine pentru a-ţi reaminti, ca un cuţit care redeschide o rană, că ai trăit…cândva.

No comments: