Sunday, 22 January 2012

Sa radem si sa ne inveselim :P

Cică domnul prim ministru plecase să taie panglica la câţiva kilometri de autostradă. Uitându-se pe geamul maşinii, vede la marginea drumului doi amărâţi care frământau chirpici cu picioarele goale.
Intrigat de ceea ce vede, domnul prim ministru opreşte maşina şi îi întreabă pe cei doi:
- Măi, oameni buni, nu vă este ruşine de faceţi nenorocirea asta de chirpici, într-o ţară membră a Uniunii Europene, care tocmai a reuşit, sub îndrumarea FMI, să se macrostabilizeze? Ce-i înapoierea asta? Ce faceţi cu amestecul ăsta oribil de bălegar, paie şi noroi?
- Domnule prim ministru, răspunde unul dintre indivizi, nu-l facem pentru noi. Îl exportăm în Federaţia Rusă.
- Îl exportaţi în Rusia?!! Extraordinar! Ce luaţi pe el?
- Ştiţi, ruşii nu prea au rezervă valutară, aşa că ne plătesc în natură. Ne dau o mie de AK-47 pe tona de chirpici.
- Sunteţi nebuni?! Introduceţi ilegal armament în ţară!
- Nuuu! Nu intră neam de AK-47 în România. Le reexportăm imediat în Iran.
- În Iran?! La teroriştii ăia? Ce luaţi de la ei?
- Petrol, domnule prim ministru. Pentru fiecare AK-47, câte o tonă de petrol, dar să ştiţi că nu îl aducem ilegal în ţară. Din Iran, pleacă direct în Japonia, că ăia, or fi ei deştepţi, dar n-au petrol.
- Ce luaţi din Japonia, ce vă dau pe petrol?
- Ehh! Nişte rahaturi de microcipuri, de încap o mie într-un portofel, dar le vindem americanilor, că au nevoie de fleacurile astea, ca să facă nişte rachete. Să ştiţi că plă-tesc bine. Pentru fiecare flecuşteţ din ăla, ne dau zece mii de dolari.
- Zece mii de dolari?!! Şi ce faceţi cu ei?
- Păi acum devine complicat, că trebuie să schimbăm la bancă dolarii pe euro.
- De ce?
- Pentru că bulgarii nu vor decât euro.
- Dar ce treabă aveţi voi cu bulgarii?
- Păi, domnule prim ministru, noi, cu tranziţia şi cu austeritatea, am sărăcit de tot. Nu mai avem animale. Cum să facem chirpici, dacă nu importăm bălegar de la bulgari?!

No comments: